Astăzi m-am reîntors acasă. Vară de vară ne plimbăm prin zeci de locuri, cutreierăm toate județele Moldovei, însă nimic nu se compară cu ocazia de a putea oferi ceva înapoi locului în care ai crescut.
Anul trecut a fost o tabără deosebit de încărcată emoțional, un mod de a spune „rămas bun” parohiei Sf. Ilie Dealu Mare. Dar Dumnezeu lucrează în feluri pe care încă nu le pot înțelege și iată că am ajuns din nou aici.
Prima zi am petrecut-o la Catedrala din Dorohoi. Nu știu dacă e corect să spun că a fost cea mai frumoasă tabără de până acum, poate pentru că, în sufletul meu, sunt foarte legat de acest loc. Însă faptul că am început cu Sfânta Liturghie duminica și am încheiat tabăra, în ultima zi, tot cu Sfânta Liturghie, a fost o încununare deosebită a acestor zile de muncă.
Liniștea simțită atât la Catedrală în prima zi, când slujba a fost susținută de voluntari la strană, cât și în ultima zi, la Liturghia copiilor, unde zeci de ochișori blânzi priveau atenți spre Sfântul Altar, a fost ceva greu de povestit.
Vreau să le mulțumesc din nou oamenilor care, fără niciun gând la timpul lor liber, muncesc neîncetat pentru a le oferi copiilor trei zile de bucurie. Părintele Protopop, părintele Iftode și părintele Gavriliu sunt în prima linie, punând zâmbetul copiilor înaintea oricărui alt lucru.
Chiar dacă vorbesc din postura de coordonator, aici, la acest TTB, mă simt participant. Mă bucur alături de copii la orice mică surpriză dulce, mă bucur de simplitatea și liniștea pe care ei o aduc, mă bucur de fiecare moment petrecut aici, acasă.
Nu știu cum aș putea să le mulțumesc voluntarilor. Ei sunt eroii care, în aceste trei zile, au purtat în loc de pelerine tricoul galben și, cu același gând ca și organizatorii, au ales să rupă din timpul și energia lor pentru a dărui mai departe.
Atât voluntarii ATOR Dorohoi, cât și cei din echipa mea au fost la înălțime. E un lucru atât de frumos să vezi cum foștii participanți din Dorohoi trag acum cot la cot cu cei din Iași pentru a oferi ceva înapoi.
Gălbiorii nu sunt doar niște voluntari. Îmi sunt prieteni. Și mai mult decât atât, sunt o familie. Așa am simțit-o.
Nu o să mai povestesc nicio întâmplare, ci vreau doar să vă spun să nu uitați să fiți copii mereu, să fiți la fel de liniștiți sufletește cum au fost ei în biserică. O tabară întreagă, suflet lângă suflet, a stat la rând pentru a se spovedi și a se împărtăși, iar asta este răsplata noastră, a voluntarilor.
Ne auzim la următoarea oprire!
Ștefan Teodor Apetrei (coordonator TTB)
